9. EXTENSIA OLTEANĂ

[p. 144]

9.1. Siturile “cheie”

În 1998 s-a petrecut cel puţin o minune: a apărut monografia Gropşanilor! Ştiam de aceste săpături tot din auzite, ştiam că vor fi decisive pentru înţelegerea unei întregi provincii, aşa că am perceput ca pe o minune faptul că totuşi s-a întâmplat[6].

Satul Gropşani (com. Vulpeni, jud. Dolj; v. harta 2) se află la nici 20 de km NE de Craiova (pe linie dreaptă) şi la circa 15 km. NV de Balş, urcând pe drumul din dreapta râului Geamărtălui. Cele două situri, din punctele Gura Gurgotei (afluent al râului amintit) şi Ovrei, în stânga, respectiv în dreapta râului.

Aşezarea de la Gura Gurgotei suprapune un nivel subţire de aşezare daco-romană (de care aparţin numai câteva gropi menajere; evident a fost surprinsă numai marginea acestei aşezări) şi are o depunere antropică substanţială (0,35 cm.)[7] proprie, respectiv a aşezării din secolele V-VI, ceea ce o distinge de aşezările din stânga Oltului. S-au descoperit nu mai puţin de 17 locuinţe[8], care aparţin la cel puţin două episoade habitaţionale. Planul general relevă o tendinţă de grupare a locuinţelor pe “cuiburi”[9].

[p. 145]

Ca regulă, bordeiele sunt rectangulare, adâncite 0,5-0,7 m. de la propriul nivel de călcare, au peste 10 m², pari de susţinere a acoperişului la colţuri (cele mari şi la jumătatea laturii), cuptor de lut în colţ cruţat (nord), podea relativ dreaptă, fără lutuire. Există desigur excepţii la aceste reguli generale; locuinţele mici aveau sistemul de sprijin al acoperişului în afara perimetrului gropilor (5 cazuri); o locuinţă are tălpi de bârne la marginea gropii; apare accidental al doilea, şi chiar al treilea cuptor, amenajat prin scobire în peretele lateral (ceea ce presupune o funcţionare mai îndelungată a amenajărilor de locuire); în 3 cazuri există şi gârlici; forma bordeiului, de obicei destul de regulată, cunoaşte şi alterări remarcabile[10].

Autorii cercetării consideră că în punctul Gura Gurgotei există un singur episod de locuire, aducând ca argument lipsa suprapunerilor[11]. Comparaţia inventarelor de complex, chiar în termenii raportului, arată însă două serii de situaţii: seria A, cu 9 complexe cu o predominare netă a ceramicii lucrate la roată, cu procente între 98% şi 80%; seria B, cu 8 complexe în care raporturile merg de la paritate la 25% ceramică lucrată la roată. Comparaţia cu situl vecin, de la “Ovrei”, este instructivă: două complexe – cu predominarea ceramicii modelate manual, două – cu paritate şi unul – cu o uşoară dominaţie a ceramicii lucrate la roată[12] (vom interpreta “60%”). Situaţia de la Ovrei seamănă cu seria B de la Gura Gurgotei, dar, la rigoare, ar putea fi un moment intermediar, mai apropiat seriei B. Este evident că din cele 22 de complexe luate în considerare (alte două – fără inventar) lipseşte un segment semnificativ, respectiv intervalul 60-80%. Dacă toate complexele ar fi cvasi-contemporane, graficul analitic al complexelor ar trebui să se supună – fie şi orientativ – curbei lui Gauss, respectiv cu un vârf de grafic pe segmentul mijlociu (aici ar fi 50-75%); or – exact acest segment este lipsă! Acest unic considerent (care este însă o lege a statisticii!) m-a determinat, inclusiv într-un studiu deja publicat[13], să consider că la Gura Gurgotei există două episoade habitaţionale, despărţite de o mai îndelungată părăsire a împrejurimilor (dar nu mai mult de 20-30 de ani, dacă acceptăm teza “parcelelor”). În rest – eforturile de a opera şi alte distincţii s-au demonstrat dificile[14].

Stratigrafia de la Ovrei este mult mai complexă, aşezarea de sec. VI suprapunând rămăşiţe de epoca bronzului, prima epocă a fierului, La Tène, o aşezare daco-romană. Şi aici, însă, există un nivel antropic al aşezării din orizontul Ipoteşti-Cândeşti[15].

Ceramica de la Gropşani (ambele nivele, ambele situri) prezintă câteva caracteristici generale demne de interes[16]. Nu numai că raportul atrage atenţia în câteva rânduri asupra asemănării cu materialele de la Ipoteşti şi Fântâna lui Obedeanu[17], dar unele detalii descriptive sunt foarte relevante. Astfel, pentru cel puţin 4 complexe se subliniază prezenţa relativ mare a ceramicii lucrate la roată de culoare cenuşie (din aceeaşi pastă nisipoasă a olăriei lucrate la roată), inclusiv în complexe care nu au fost incendiate (pentru care deci riscurile alterării culorilor prin ardere secundară sunt mai mici), fapt evidenţiat mai ales pentru seria A de complexe; un alt fapt repetat frecvent este lipsa de decor a ceramicii lucrate la roată, sau apariţia aşa-numitului “decor involuntar” (descrieri care apar mai frecvent pentru seria B de complexe). Un alt fapt de reţinut este specia lucrată la mână din pastă cu cioburi

[p. 146]

pisate (!)[18], care pare să fie aproape la paritate cu specia lucrată numai cu nisip (şi pietricele) şi caracterizează ambele serii. Un alt fapt foarte interesant este abundenţa deosebită a tipsiilor (!!), ceea ce pare să caracterizeze statistic mai mult seria B, dar este un fapt la fel de clar şi pentru seria A[19]. Printre alte ciudăţenii, se remarcă un vas lucrat la roată, din pastă fină[20], cu alveole pe buză[21] (mezalianţă!), cât şi un un fragment lucrat cu mână, cu cruce relativ mare incizată pe umăr[22].

În ciuda condiţiei tehnice bune (cel puţin prin comparaţie cu aşezările epocii), spectrul funcţional al formelor este foarte limitat, Groşani încadrându-se fără probleme în peisajul Ipoteşti-Cândeşti. În seria A remarcăm – în afara omniprezentei oale fără toarte – numai un pahar (ceramică modelată cu mâna), un ulcior (posibil două), fragmente de la două oale mai mari (probabil de provizii) şi un capac; pentru seria B de complexe (inclusiv Ovrei), găsim un alt pahar, o oală cu toartă şi o amforă (foarte fragmentată). Evident, în ambele serii avem multe-multe tăviţe-tipsii şi tot foarte mulţi vălătuci[23].

Cum se datează cele două serii? E foarte greu de spus. Aşezarea de la Gura Gurgotei este “datată” cu o fibulă romană târzie[24], fir de pai care împărţit la două episoade de locuire nu poate fi suficient. Dificultatea de datare este sporită de împrejurarea că, evident, siturile din Oltenia au particularităţi (tipuri de piese, frecvenţe de tehnici...) care ne împiedică să le aplicăm criteriile pe care le-am folosi în Muntenia. Pe de altă parte, deşi ceea ce ştim acum este suficient pentru a prezenta o schiţă a evoluţiilor culturale, este prea puţin pentru a încerca o datare. Evident, orice datare de acest fel, neajutată de elemente clare (numismatice, de preferinţă), este o datare conjuncturală; or, în Oltenia cam lipsesc.... conjuncturile. Singurul punct de sprijin este situl de la Piatra Sat (infra), care recomandă, prin contrast, o datare a Gropşanilor în prima jumătate a intervalului cultural, deci înainte de jumătatea secolului al VI-lea.

Dacă este clar că avem două episoade de locuire, nu este la fel de evident care ar ordinea cronologică în care ar trebui să le aranjăm, fie şi provizoriu. Schema generală de abordare a culturii Ipoteşti-Cândeşti este o evoluţie de la predominarea ceramicii lucrate la roată – la existenţa cvasi-exclusivă a ceramicii modelate manual; această schemă ar recomanda seria A ca fiind prima în ordine cronologică. Am văzut însă că nu este obligatoriu ca situri timpurii (Târgşor, Budureasca, Şirna) să aibă un caracter tehnic foarte evoluat. Exemplul mai apropiat de la Ipoteşti mă determină însă să urmez schema generală şi să consider – cu destulă incertitudine – că seria A este la început. În volumul II, secţiunea IV (p. 235-239) se găseşte o amplă analiză a sitului de la Gropşani, şi tot acolo se pot vedea sursele incertitudinii. Volumul mediu total estimat al recipientelor de la Gropşani este de 3,9 l., având deci corespondent la Budureasca, probabil şi Târgşor şi Ipoteşti, ceea ce – prin contrast cu cifrele foarte mici ale siturilor sigur târzii (Vadu Codrii, Şuviţa Hotarului, Vadu Anei, dar şi Ciurel, de pildă) recomandă o datare de ansamblu foarte timpurie. Cifrele pentru seria B sunt însă chiar mai mari (v. tabelul de la p. 235), ceea ce contrazice schema generală, dar nu şi logica istorică (jumătatea de secol de la distrugerea imperiului hunic până la domnia lui Anastasius asigură condiţiile unei creşteri demografice). Aceasta nu ar fi singura contrazicere a unor reguli generale; dacă de obicei mediile ceramicii lucrate la roată sunt mai mari decât ale speciei arhaice, la Groşani situaţia este inversă (de unde şi cifrele mai mari ale seriei B). Există şi motive – legate de

[p. 147]

logica generală a produselor culturale, conform cărora produsele inferioare imită produsele superioare – pentru care seria A nu poate fi gândită decât la început. Toate grupele numeroase sunt compuse din piese lucrate la roată şi cu mâna (v. Anexe, p. 240, grupele 1, 2, 8, inclusiv grupele 6 şi 7, care sunt înrudite), respectiv ce găsim lucrat la roată în seria A – găsim apoi lucrat cu mâna în seria B.

Din partea finală a analizei din Anexe (R.5., p. 242-243) să reţinem perfecta aderenţă la sistemul roman de măsuri de capacitate, atât pentru lichide cât şi pentru solide. Analiza sitului de la Gropşani este nu numai cea mai clară din cele realizate pentru cultura Ipoteşti-Cândeşti, dar indică limpede şi specializarea formelor (pentru lichide sau solide). În absenţa unor dovezi clare asupra unor schimburi de mărfuri sistematice cu cetăţile romane, sistemul de capacităţi ale recipientelor de la Gropşani indică o perfectă – unică până aici – aderenţă la lumea romană.

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – situri “cheie”: Vadu Codrii

---

[6] POPILIAN & 1998, carte apărută prin grija Institutului de Tracologie. Aveam deja idee despre ce era acolo, datorită bunăvoinţei lui Marin Nica (coautor). Tot domnia sa mi-a relatat că cei doi arheologi craioveni – care au alte “meserii” – efectuaseră cercetarea (în anii 1976-1982) prin sarcină de... partid. Uneori au nimerit-o...

[7] POPILIAN & 1998, p. 11.

[8] Probabil au fost mult mai multe, aşezarea suferind grave mutilări de epocă recentă (POPILIAN & 1998, fig. 3 – planul general al acestui sector).

[9] Ca la Soldat Ghivan. Această împărţire pe cuiburi (cel puţin 5) nu se datorează episoadelor distincte de locuire, locuinţele din cele două niveluri (surprinse pe inventar) distribuindu-se în toate grupele teritoriale. Un asemenea aranjament planimetric presupune începutul disoluţiei familiei mari şi rudimente de relaţii de proprietate (fie şi în termenii posesiei).

[10] În special L. 12, a cărei formă nu aş fi crezut-o posibilă dacă nu aş fi văzut ceva asemănător la Vadu Anei (jumătatea dinspre cuptor); locuinţa este deosebită şi prin gropile de susţinere a acoperişului pe axul longitudinal.

[11] POPILIAN & 1998, p. 125.

[12] POPILIAN & 1998, p. 112-115.

[13] TEODOR E. 2000 (în mai multe locuri).

[14] Între altele, am observat că 8 complexe sunt suprapuse (peste nivelul de umplere) de un nivel de inundaţie. Nu am putut pune în evidenţă elemente comune distinctive. Complexele nu sunt vecine şi fac parte din serii diferite (4 şi 4!).

[15] POPILIAN & 1998, fig. 25 (profil S. 6), din care rezultă nu numai mai multe gropi menajere, locuinţe, dar şi un consistent nivel arheologic (până la jumătate de metru!). Din nefericire din confruntarea cu planul (fig. 24) rezultă că în zonă nu există nici un complex al aşezării de sec. VI. Enumerarea complexelor (p. 112-115) nu aduce nici o groapă. Descrierea stratigrafiei (p. 37) pretinde că acest strat “prefeudal” chiar exista. Păcat că nu putem fi siguri...

[16] POPILIAN & 1998, p. 14-35 – prezentarea complexelor (inclusiv a inventarelor).

[17] Sau “Grădina lui Obedeanu”, punct din Craiova. Din informaţiile primite de la Marin Nica, acest sit are inventare de aceeaşi factură cu cele de la Gropşani, mai exact cu ce am numit seria A.

[18] Situaţia s-a mai întâlnit în Oltenia, însă datorită specificului ceramicii din vestul Munteniei (mult mai bine cunoscută), s-a interpretat în sensul unor elemente culturale străine, ceea ce se demonstrează a fi fals.

[19] Într-un complex cu predominarea ceramicii lucrate la roată în proporţie de ...98% (L. 11), se găsesc fragmente de la nu mai puţin de 6 tipsii (lucrate normal, adică de mână)! O asemenea frecvenţă a obiectului nu există nicăieri în lumea slavă, ceea ce, conform legilor înserii, face imposibilă “aducerea” obiectului din arealul slav primitiv. Este limpede, la Gropşani, că pierderea tradiţiilor locale în materie de recipiente de servire a mesei, cât şi în absenţa unui comerţ activ, care să permită achiziţionarea acestora de pe piaţă, comunitatea a adoptat această formulă – cunoscută încă din epoca romană timpurie (în castre din Transilvania, este adevărat; v. pl. LXVIII-LXIX).

[20] Am văzut astfel de fabricaţie la Piatra Olt. Fineţea pastei nu atinge nivelurile speciei fine din secolul IV, dar nu este departe, arderea este oxidantă, brun-deschisă (“cărămiziu-cafenie” în textul raportului).

[21] POPILIAN & 1998, p. 112 (Ovrei, L.1).

[22] Aceste cruci desenate mai mare sunt mai rare şi au analogii în zone proxime, respectiv la Băleni (spre est) şi Făcăi-Dolj, spre sud-vest.

[23] Un alt aspect de similitudine cu câmpia de la est de Olt. Acest element, deşi caracteristic epocii (deci cu conţinut cultural), caracterizează zonele de câmpie fără pietre de râu, fără a semnifica, automat, diferenţe culturale între ariile cu şi fără vălătuci.

[24] POPILIAN & 1998, fig. 23/6, de pe nivel, desenată prea mic.